Când l-ai văzut pentru prima dată, ai crezut că ai întâlnit bărbatul alături de care te vei trezi în restul dimineților. Ai crezut că, după o secetă îndelungată, sufletul tău va primi ploaia ce îi va permite să înflorească. Însă, uneori, ne înșelăm – și în privința noastră, dar, mai ales, în privința celor din fața noastră.

Timpul v-a înghițit ceea ce părea o iubire ca în filme, o dragoste ce nu cunoaștele limite spațiale sau temporare. Vi s-a demonstrat amândurora că nu sunteți făcuți, așa cum credeați, unul pentru altul. Și, la fel de fulgerător cum v-ați cunoscut, v-ați și despărțit. Și tot ce a rămas în urmă este un gust amar, un gust al neîmplinirii și, poate, o teamă că niciodată nu vei mai găsi sufletul pereche.

El nu a fost al tău și tu nu ai fost a lui nici măcar o clipă. V-ați mințit fără să vreți, pentru că erați prea entuziasmați să vedeți, încă de la început, semnele care v-ar fi făcut să nu vă avântați atât de departe de țărm. Da, uneori, începutul poveștii dintre doi oameni orbește. Iar, alteori, ceea ce orbește ește dorința nebună de a găsi sufletul pereche.

Astăzi, sunteți departe unul de celălalt. Cândva, vă țineați în brațe, iar acum nici măcar minte nu vă mai țineți. Așa a fost să fie, dar tot acest sfârșit aparent tragic are și o parte bune – v-ați făcut loc pentru ceea ce va urma să vină, pentru cine va urma să vină.

Există un singur suflet pereche, iar până să-l cunoști, vei mai întâlni în calea ta multe povești ce ți se vor părea extraordinare, dar se vor încheia devreme. Nu trebuie să te descurajeze nimic – trebuie să cunoști pentru a putea găsi. Sau pentru a îți ieși în cale.