Cu ceva timp în urmă, ți-ai făcut o promisiune. Nu îți vei bate joc și nu vei accepta ca cineva să își bată joc de tine. O promisiune matură, care îți va ghida viața.

Așadar, ai ales să îți deschizi sufletul în fața celui din fața ta. Iar el, neștiutor, a crezut că este un semn de slăbiciune, pe care îl va putea exploata după bunul plac. Când i-ai spus că ții la el, în capul lui s-a aprins ideea că ești a lui indiferent de ce îți va face.

Ai ales sinceritatea, pentru că ai crezut că nu îl va deranja, dar el a considerat că jignirile adresate ție vor anula intențiile tale bune. Se considera perfect, uitând că niciunul dintre voi nu este programat să nu greșească. Și-a ales cea mai la îndemână cale.

L-ai respectat și ai cerut același lucru în schimb. Ți s-a spus că ai aere de prințesă și că te-ai obișnuit cu binele. De fiecare dată, ai încercat să îi explici ecuația simplă – ce dai, aia primești. A ales să n-o înțeleagă și să te judece, să îți creeze o imagine diferită de ceea ce ești tu cu adevărat.

Pentru că îți păsa, îți făceai griji pentru el. Iar el ți-a urlat că ești geloasă și că dacă va fi să te înșele, o va face și nu vei ști oricum. În loc să îți arată sinceritatea, îți vorbea despre ea. Dar n-a contat asta pentru tine, ci faptul că n-a înțeles că atunci când iubești, apare și grija pentru celălalt.

Și, în cele din urmă, ai plecat. Ți-ai dat seama că nu putea mai mult și că meriți un bărbat pe măsură. Pentru că oferi, nu poți accepta să fii iubită prost de un prost. Și o spui fără a avea aere de superioritate. Oricine ar fi fost în locul tău, ar fi considerat același lucru.