După ce ai cucerit-o, te-ai oprit din a mai fi bărbat. După ce s-a abandonat în brațele tale, după ce te-a lăsat să i te cuibărești în suflet, te-ai oprit din a mai fi așa cum erai înainte. Poate pentru că, în sinea ta, crezi că, odată cucerită, femeia nu mai are nevoie de nimic.

Te-ai oprit din a mai fi bărbatul acela căruia îi plăcea să o facă să zâmbească. Și, în schimbul zâmbetului, pe chipul ei a apărut o grimasă ce trădează o disperare amestecată cu incertitudine, pentru că nu înțelege de ce nu mai ești cel de dinainte.

Te-ai oprit din a mai fi bărbatul care îi deschidea ușa, care îi trăgea scaunul, care o făcea să se simtă respectată indiferent de loc sau circumstanțe. Și, în schimbul respectului, și-au făcut loc jignirile, ironiile, glumele de prost gust. Cumva, fără vorbe, îi spui că nu este demnă de respectul tău. De ce?

Te-ai oprit din a mai fi bărbatul care o făcea să se simtă înțeleasă, să se simtă în siguranță și să nu se simtă singură. Acum, o repezești când începe să își deschidă inima înaintea ta, încercând să îți vorbească despre lucrurile ce o macină. Îi spui că sunt prea neimportante încât să fie cu adevărat demne de a-ți ocupa timpul.

Te-ai oprit din a mai fi bărbatul care o surprindea – cu o floare, cu o ciocolată, cu un sărut, cu o îmbrățișare. Ea niciodată nu ți-a cerut să o surprinzi, însă când le făceai i se umpleau ochii de bucurie, devenind tot mai sigură că ești bărbatul vieții ei.

Și, într-o zi, n-a mai putut. Și-a strâns lucrurile, și-a împachetat amintirile, te-a privit în ochi și ți-a spus că nu mai poate continua. Iar când ai întrebat de ce, ți-a răspuns simplu – n-ai știut să fii bărbat.

Inspirație: Irina Rimes.